Răvășilă, fostul director de Patrimoniu al lui Robu, trimis în judecată de DNA pentru corupție, nu mai poate fi funcționar

Fostul consilier personal al lui Robu, Florin Răvășilă, avansat la rangul de director de Patrimoniu printr-un concurs trucat și apoi trimis în judecată de DNA pentru luare de mită, nu mai poate fi funcționar public. Primăria a câștigat procesul cu acesta.  

Răvășilă, fostul director de Patrimoniu al lui Robu, trimis în judecată de DNA pentru corupție, nu mai poate fi funcționar
Răvășilă, fosta mână dreaptă a lui Robu în domeniul patrimoniului, trimis în judecată de DNA, nu mai poate fi funcționar

Context: Răvășilă a fost adus în Primăria Timișoara de Nicolae Robu, care l-a numit consilierul său personal. Apoi, fostul primar a modificat organigrama și a împărțit Direcția de Patrimoniu în două direcții mai mici: Direcția de Patrimoniu Est și Direcția de Patrimoniu Vest. Mișcarea a fost făcută pentru a înființa, de fapt, un nou post de director, la fel de bine remunerat ca și cel al directorului Direcției de Patrimoniu. 

Funcția de director al Direcției de Patrimoniu Est a fost rezervată pentru Florin Răvășilă, care a venit așa de slab pregătit la concurs, care s-a desfășurat în 2019, încât fosta directoare a Direcției Resurse Umane, celebra Rodica Aurelian, a fost nevoită să îi scrie lucrarea. Totul ar fi rămas ascuns dacă Robu nu ar fi pierdut alegerile în 2020. 

În 2021, primarul Dominic Fritz a descoperit că lucrarea de concurs a lui Răvășilă nu era scrisă de acesta și a sesizat DNA. În urma anchetei, procurorii DNA au descoperit o întreagă rețea care se ocupa cu fraudarea concursurilor. Două funcționare, subalterne ale Rodicăi Aurelian, au încheiat acorduri de recunoaștere a vinovăției și i-au ajutat pe anchetatori să probeze 18 concursuri de angajare trucate în timpul administrației Robu. Printre acestea și cel al lui Răvășilă. 

Rodica Aurelian a fost în final condamnată la 3 ani de închisoare cu suspendare pentru fraudarea acestor concursuri de angajare. 

Pe de altă parte, în timpul pandemiei, Răvășilă a fost prins luând mită pentru morții de Covid. Mai exact, Răvășilă, care în calitate de director al Direcției de Patrimoniu Est trebuia să se ocupe și de administrarea cimitirelor, a cerut de la un afacerist 40.000 de euro pentru a truca licitația pentru externalizarea serviciilor de administrare a acestora. 

În cazul lui Răvășilă, Primăria Timișoara s-a adresat instanței pentru anularea concursului său de angajare în rândul funcționarilor publici. 

În detaliu: Zilele acestea, Primăria Timișoara a câștigat procesul de anulare a concursului în baza căruia Florin Răvășilă a devenit, în 2019, director executiv al Direcției Clădiri, Terenuri I Est. Mai mult, Tribunalul Timiș a admis cererea de anulare a dispoziției de încadrare a acestuia în funcția de director emisă de către fostul primar Nicolae Robu în 2019, ceea ce înseamnă că Răvășilă nu mai poate fi funcționar public. 

Declarație: „Victoria de azi nu este una simbolică, ci garanția că acest personaj nu se va mai putea întoarce în Primărie prin tertipuri juridice. Și mai ales, victoria de azi e un semnal clar că în cazurile de corupție mergem până la capăt. Dispoziția prin care Florin Răvășilă a fost numit director la o direcție special înființată pentru el s-a făcut în baza unui concurs de angajare măsluit de fosta administrație și anulat acum de instanță. Este o victorie juridică care a început cu plângerea penală pe care am făcut-o când am descoperit fraudarea concursurilor”, a declarat primarul Dominic Fritz.

 

 

 

SMTT
Brantner
Cumpără-ne o cafea