Evenimente
Am discutat cu Teo despre stand-up, limitele lui și evoluția satirei politice românești
„N-aș suporta să fac glumele pe care le făceam acum douăzeci de ani”, spune Claudiu Teohari – „Teo” cum îl cunoaște toată lumea – care face stand-up de peste 20 de ani.
Umoristul a venit în Timișoara la începutul lunii.
E loc de mai mult umor pe teme sensibile în România?
Am vorbit cu el despre începuturile scenei de stand-up din România, ce este acum și încotro se îndreaptă această formă de artă în interviul de mai jos.
Eco-Shop de Primăvară: Artă, meșteșug și sustenabilitate la Timișoara
Ecoop Fabric, prima cooperativă din Timișoara dedicată artei și sustenabilității, organizează o nouă ediție a Eco-Shop-ului de Primăvară, un târg care promovează creativitatea locală și consumul responsabil.
MINDTHEGAP Trio aduce jazz experimental la Timișoara
Pe 28 martie, trupa de jazz experimental MINDTHEGAP Trio concertează pentru prima dată la Timișoara, la Cinema Victoria.
King’s Cross revine: competiție de mountain bike la Petriș. Încep înscrierile
King’s Cross – Crosul Regelui, competiția de mountain bike organizată de EcoStuff Romania, revine cu a doua ediție pe 24 mai 2025, la Petriș, județul Arad.
Timișoara dă startul Târgului de Paște 2025
Timișoara se pregătește de cea de-a XVI-a ediție a Târgului de Paște, desfășurat între 23 martie și 23 aprilie în Piața Libertății și Piața Unirii. Evenimentul aduce zeci de expozanți, spectacole live și activități pentru toate vârstele.
Orașul marchează 35 de ani de la Proclamația de la Timișoara, document-far al Revoluției din 1989
Societatea Timișoara, alături de Primărie, Casa de Cultură și Visit Timișoara, organizează evenimente speciale între 11 și 15 martie pentru a celebra cei 35 de ani de la lansarea Proclamației de la Timișoara. Programul include inaugurarea unui tramvai tematic semnat de Dan Perjovschi, expoziții foto, dezbateri publice și o conferință susținută de istoricul francez Thierry Wolton.
Un studio de design din Timișoara a câștigat „Oscarul” din industrie pentru proiectul „Crafting Transylvania”
Studioul de design din Timișoara a fost premiat la categoria „Interior Architecture – Cultural Exhibition” pentru amenajarea unei expoziții interactive la Muzeul Astra din Sibiu, în cadrul uneia dintre cele mai prestigioase competiții de design la nivel global.
Dă viață Bastionului: apel către organizații pentru evenimente culturale
Centrul de Proiecte al Municipiului Timișoara lansează un apel pentru organizațiile non-profit interesate să anime Bastionul 1 și Bastionul 3 cu evenimente și proiecte culturale, pe tot parcursul anului, începând din luna aprilie.
O săptămână plină de premiere și evenimente la cinematografele timișorene
Cinematografele Victoria, Studio și Timiș vin cu o ofertă bogată de filme, de la avanpremiere spectaculoase și documentare despre realități dure, până la capodopere restaurate în cadrul celui mai important festival de patrimoniu cinematografic.
„Descoperă-ți orașul”: Tururi tematice ghidate continuă și în 2025 la Timișoara
Organizația de Management al Destinației Timișoara extinde proiectul „Descoperă-ți orașul” pentru întreg anul 2025, după ce peste o mie de timișoreni au explorat, anul trecut, farmecul ascuns al orașului. Tururile au început deja în februarie și se desfășoară în fiecare weekend, cu înscriere gratuită și ghidaj specializat pe diverse teme.
Șase filme clasice restaurate vor fi proiectate la Timișoara
Între 21 și 23 februarie, cinefilii timișoreni pot urmări o retrospectivă de șase pelicule emblematice, semnate de regizori de renume ca Vittorio de Sica, Ermanno Olmi și Lina Wertmüller, aduse în versiuni restaurate de la cel mai important festival de patrimoniu cinematografic din lume – Il Cinema Ritrovato din Bologna. Evenimentul, organizat de Ceau, Cinema! și Institutul Italian de Cultură, inaugurează totodată un cineclub lunar la Cinema Studio.
Săptămâna cinematografică la Timișoara: Filme de Oscar, festivaluri montane și proiecții speciale
În săptămâna 5–9 februarie, cinematografele istorice din Timișoara revin cu un program bogat, de la filme nominalizate la Oscar și festivaluri de aventură montană, până la proiecții dedicate familiilor și discuții cu personalități din cinematografie.
Timișoara comemorează Holocaustul prin proiecții speciale și mesaje împotriva urii. Programul complet
Timișoara marchează Ziua Internațională de Comemorare a Victimelor Holocaustului cu o serie de proiecții speciale și evenimente dedicate, în perioada 25–30 ianuarie, inițiate de municipalitate prin Centrul de Proiecte.
Portalul Libertății, o instalație unică în țară, marchează 35 de ani de la debutul Revoluției de la Timișoara
Luni seara, 16 decembrie, în prezența autorităților locale și curioșilor, a fost pornită instalația Portalul Libertății. O premieră în țară, acesta recreează prin sunet și lumină momentele Revoluției de acum 35 de ani.
„Poveste de Crăciun” la City of Mara: Un tărâm de basm în inima Timișoarei
Între 17 și 24 decembrie, piațeta de la City of Mara (Calea Circumvalațiunii nr.1) devine locul ideal pentru a intra în spiritul sărbătorilor, cu activități dedicate întregii familii. Evenimentul are loc în primul cartier rezidențial din Timișoara construit după conceptul „15 minutes city” și oferă ocazia de a descoperi stilul de viață oferit de City of Mara.
Timișoara marchează "35 de ani de libertate" cu instalații luminoase, expoziții și evenimente în aer liber
În perioada 16-20 decembrie 2024, Timișoara găzduiește o serie de evenimente dedicate comemorării Revoluției din 1989, sub egida programului „35 de ani de libertate”, organizate de instituții și organizații locale.
"Odesa": Un documentar despre un capitol întunecat al istoriei României, proiectat la noul Cinema Studio
Documentarul "Odesa", regizat de Florin Iepan, aduce în prim-plan unul dintre cele mai întunecate episoade din istoria modernă a României și va fi proiectat sâmbătă, 7 decembrie, la ora 14:30, la Cinema Studio.
Târgul de Crăciun din Timișoara, ediția XVII: Start festiv pe 30 noiembrie cu Horia Brenciu
Târgul de Crăciun din Timișoara, unul dintre cele mai așteptate evenimente ale anului, va aduce bucurie și spirit festiv în inima orașului timp de cinci săptămâni.
FOTO. Timișoara are primul magazin oficial de suveniruri. Virgil Ianțu - printre primii cumpărători
De joi, Timișoara are un magazin oficial de suveniruri. Deschis de Organizația de Management al Destinației, acesta se află în buricul târgului și așteaptă turiștii cu produse artizanale, create de meșteri autentici din regiune, dar și cu idei inedite de cadouri.
Rod Festival aduce arta în Penitenciarul Timișoara
Ediția a V-a a Rod Festival a debutat cu evenimente inedite în Penitenciarul Timișoara, aducând arta mai aproape de deținuți prin desene, caricaturi și proiecții de film.
FOTO. Sala Memorială "Bolyai – Székely" din Timișoara: o nouă incursiune în istoria arhitecturii și matematicii
Casa Maghiară din Timișoara a inaugurat Sala Memorială "Bolyai – Székely", dedicată arhitectului Székely László și matematicianului Bolyai János, două personalități marcante în istoria orașului.
Șpaisul Bănățean revine la Muzeul Satului din Timișoara
Roadele toamnei pot fi "culese" în acest weekend la Muzeul Satului Bănățean din Timișoara, care găzduiește pe 26 și 27 octombrie 2024, între orele 10:00 și 18:00, târgul de produse tradiționale Șpaisul Bănățean.
Turneul "Miuța din Cartier" își deschide înscrierile în Timișoara
Până pe 27 octombrie, timișorenii se pot înscrie la prima ediție a turneului de fotbal de stradă "Miuța din Cartier", readucând la viață unul dintre cele mai dragi jocuri ale copilăriei.
Filarmonica Banatul Timișoara prezintă o serie de "Călătorii muzicale" în luna noiembrie
Stagiunea 2024/2025 a Filarmonicii Banatul Timișoara, intitulată "Călătorii muzicale", continuă în noiembrie cu o serie de concerte ce traversează perioade muzicale de la baroc la secolul XX.
Classical ME Summit 2024 aduce tendințele și provocările muzicii clasice la Timișoara
Timișoara va fi gazda unei noi ediții a Classical ME Summit între 2 și 4 noiembrie 2024, eveniment dedicat explorării celor mai importante tendințe și provocări din industria muzicii clasice.
Ceau, Cinema! aduce filme de top și evenimente speciale la Timișoara
Festivalul Ceau, Cinema! din Timișoara revine cu cea de-a unsprezecea ediție, oferind aproape 40 de filme, inclusiv premiere naționale, trei expoziții, un atelier pentru tineri și dezbateri captivante.
Celebrarea Orașului 2024: Muzică, cultură și comunitate într-un eveniment de amploare
A doua ediție a evenimentului „Celebrarea Orașului” promite să transforme Timișoara într-un adevărat centru de atracție culturală și comunitară, aducând împreună locuitorii orașului printr-o serie de activități diverse, menite să celebreze moștenirea culturală și să consolideze legăturile dintre membrii comunității.
Timișoara: Bootcamp creativ pentru studenții la jurnalism și muzică
Studenții la jurnalism și muzică din România și Ungaria au ocazia să participe la un bootcamp creativ de o săptămână în Timișoara, unde vor primi instruire de la experți de renume în jurnalismul muzical. Aceasta este o oportunitate unică pentru tinerii care își doresc să își dezvolte abilitățile într-un mediu internațional și profesionist.
Festivalul Rod a adus Celebrarea orașului în Penitenciarul Timișoara
Festivalul Rod, ajuns la cea de-a V-a ediție, continuă să-și extindă granițele culturale, aducând arta și bucuria în locuri neașteptate. În cadrul programului Celebrarea Orașului 2024, festivalul a făcut un popas inedit în Penitenciarul Timișoara, unde deținuții au avut parte de o surpriză plăcută: o sesiune de caricaturi și portrete realizate de artiștii Cătălin Nedelcu și Ovidiu Balint.
FLIGHT FESTIVAL 2024 s-a încheiat, distracția continuă!
Distracția începută la ediția din acest an a Flight Festival continuă cu o petrecere Silent Disco. De asemenea, pentru cei care vor să facă economii, au fost puse deja în vânzare bilete pentru ediția de anul viitor.
Sinagoga din Fabric începe procesul de revitalizare cu sprijin internațional
Municipiul Timișoara, prin Centrul de Proiecte, în parteneriat cu World Monuments Fund (WMF), lansează un proces participativ pentru conservarea și revitalizarea Sinagogii din Fabric. Primul eveniment, intitulat „Watch Day Sinagoga din Fabric - Perspective ale schimbării”, va avea loc vineri, 18 octombrie 2024.
YCRE aduce arta stradală în galerie: prima expoziție personală în Timișoara
Celebrul YCRE, arhicunoscut pentru intervențiile sale în spațiul public din Timișoara, își prezintă pentru prima dată lucrările în contextul unei galerii de artă, explorând granița dintre vandalism și creație și provocând percepțiile tradiționale asupra artei contemporane.
Săptămâna filmelor de vacanță la Cinema Timiș și Victoria
Cinematografele Timiș și Victoria din Timișoara vă invită la o săptămână de filme excepționale, atât capodopere clasice, cât și cele mai noi producții care au apărut pe marile ecrane în toată lumea.
Apel deschis pentru scriitori timișoreni. Se pregătește al treilea volum „Underground. Orașul care nu se vede”
Editura Brumar din Timișoara a lansat un apel pentru colectarea de texte pentru cea de-a treia ediție a seriei "Underground. Orașul care nu se vede". După succesul primelor două volume, publicate în 2022 și 2023, noul volum promite să aducă noi povești autentice despre viața timișoreană, văzute prin ochii locuitorilor săi.
Orchestra Filarmonicii Banatul poartă de acum numele maestrului Remus Georgescu
Orchestra simfonică a Filarmonicii Banatul Timișoara poartă, de acum, numele maestrului Remus Georgescu.
James Arthur, artistul care domină topurile britanice, vine la Flight Festival
James Arthur, Subcarpați, Deliric X Silent Strike și alte nume mari vin în acest an la Flight Festival. Acesta va avea loc în perioada 21-23 iunie, la Muzeul Satului Bănățean din Timișoara.
„Timișoara revoluțiilor” - un nou tur gratuit pentru timișoreni în cadrul campaniei „Descoperă-ți orașul”
Organizația de Management al Destinației invită timișorenii la un nou tur gratuit.
Acesta va avea loc pe 10 februarie și are ca temă revoluțiile care s-au petrecut în Timișoara. De la cea condusă de Gheorghe Doja, până la Revoluția din 1989.
Casa de Cultură a renovat Sala Lira și o închiriază pentru repetiții sau evenimente culturale
Emblematica Sală Lira din Timișoara a fost transformată, în ultimii doi ani, într-un spațiu modern de spectacole.
Casa de Cultură a Municipiului anunță că ea e disponibilă și organizatorilor de evenimente sau formațiilor, pentru repetiții sau concerte.
Descoperă-ți orașul. Un nou tur ghidat gratuit organizat de Organizația de Management al Destinației
Organizația de Management al Destinației invită timișorenii la al doilea tur ghidat gratuit prin istoria captivantă Timișoarei, începând cu primele dovezi ale unor așezări în aceste locuri și până în prezent.
Aceste tururi vor avea loc pe tot parcursul anului 2024.
Flight Festival 2024 are loc în iunie într-o nouă locație: Muzeul Satului Bănățean
După succesul ediției din 2023, când 3 festivaluri s-au unit sub un singur nume - District 23 - Flight Festival revine în 2024 într-o nouă locație: Muzeul Satului Bănățean.
Filme de Oscar în săptămâna 17-21 ianuarie, la Cinema Victoria și Cinema Timiș
Cinematografele Victoria și Timiș pun focusul în această săptămână pe filmele candidate la Oscar, în acest an.
Nu sunt lăsate la o parte nici filmele românești, săptămâna aceasta aducând două premiere pe marile ecrane timișorene, dar și o întâlnire cu protagoniștii filmului FAMILIAR.
Târgul de Crăciun din Timișoara a strâns 600.000 de vizitatori la ediția 2023-2024
A 16-a ediție a Târgului de Crăciun din Timișoara a fost vizitată de 600.000 de persoane, atât timișoreni, cât și turiști din țară și străinătate. Aceștia au fost atrași de evenimentele care s-au desfășurat în cadrul acestui târg, precum concertul The Motans de Revelion sau cel al artistei Neda Ukraden de Crăciunul pe rit vechi.
Patru spectacole în patru zile consecutive, la Teatrul German din Timișoara
Teatrul German de Stat Timișoara începe noul an cu patru spectacole în patru zile consecutive, pentru toate categoriile de vârstă.
Cinematografele Victoria și Timiș își reiau activitatea, în 2024. Programul săptămânii
După o pauză de Revelion, cele mai noi două cinematografe ale Timișoarei își reiau activitatea. Finalul acestei săptămâni aduce pe marile ecrane comediile „Încă două lozuri” și „Scenariu de vis”, cu Nicolas Cage, dar și o capodoperă a cinematografiei clasice, „Singing in the Rain/Cântând prin ploaie”
Timișoara - Capitala Culturală a fost Evenimentul Anului în România
Programul Timișoara - Capitală Europeană a Culturii a primit premiul „evenimentul anului 2023” în cadrul unui studiu realizat de IRES. Evenimentele desfășurate sub umbrela acestui titlu au depășit ca notorietate printre români calificarea echipei naționale la Campionatul European de Fotbal.
An de excepție pentru Cinema Victoria și Cinema Timiș
Anul în care Timișoara a deținut titlul de Capitală Europeană a Culturii a fost unul de excepție și pentru cele două cinematografe tradiționale ale orașului. Chiar dacă unul dintre ele a fost redeschis de curând, cele două cinematografe au atras împreună peste 56.000 de spectatori.
Revelion 2024: Lista completă a trupelor care concertează în centrul Timișoarei
Sfârșitul acestui an aduce în centrul Timișoarei mai multe concerte ale unor trupe și artiști cunoscuți, precum The Motans sau Direcția 5. Casa de Cultură a Municipiului Timișoara a anunțat și cine va cânta de Crăciunul sârbesc, pe scena din Piața Victoriei.
Noi cetățeni de onoare ai Timișoarei: Ida-Reghina Gaza, Mircea Mihăieș, Andrei Ujică și membrii Pro Musica
Consilierii locali au aprobat, marți, acordarea titlului de Cetățean de onoare al Timișoarei mai multor personalități din lumea artistică și culturală a orașului.
Revelion 2024: The Motans concertează în Piața Victoriei din Timișoara
The Motans este cap de afiș al concertului de Revelion, de la Timișoara. Seara este completată și de alte evenimente, pe toate gusturile.
Timișoara cinstește martirii Revoluției. Sute de persoane la Marșul eroilor
În țara în care aproape jumătate din populație crede că în comunism se trăia mai bine, un oraș nu și-a uitat eroii care au căzut pentru libertate. Sute de timișoreni au participat, sâmbătă seara, la Marșul eroilor.
Eroii nu mor niciodată. Timișoara comemorează Revoluția din 1989
Timișorenii pot participa, sâmbătă, 16 decembrie, la o serie de evenimente care vor marca Revoluția de la Timișoara din 1989. Plimbări cu tramvaiul Timiș 2, simbol al Revoluției, Marșul Eroilor sau Recviemul dedicat victimelor comunismului sunt doar câteva dintre reperele acestei zile.
Paula Seling, Rock for Revolution și soții Rednic, la Târgul de Crăciun din centrul Timișoarei
Urmează zile pline de evenimente la Târgul de Crăciun din centrul Timișoarei. Casa de Cultură a pregătit mai multe concerte ce vor marca atât apropierea Crăciunului, cât și evenimentele din Decembrie 1989. Vedeți în continuare programul complet.
Timișoara se pregătește să comemoreze eroii Revoluției. Programul complet al evenimentelor
Ca în fiecare decembrie în ultimii 33 de ani, Timișoara se pregătește să comemoreze eroii Revoluției din 1989. Casa de Cultură a anunțat programul complet al manifestărilor.
Weekend fenomenal la încheierea Capitalei Culturale. Jessie J a făcut show-ul deceniului la Timișoara
Au fost două zile de poveste, la Timișoara, la încheierea Capitalei Culturale. De departe, cel mai bun show l-a făcut Jessie J, sâmbătă seara, în fața unei piețe arhipline.
Atmosferă de poveste la Timișoara. S-a deschis Târgul de Crăciun
Centrul Timișoarei a fost arhiplin în această seară. S-a deschis Târgul de Crăciun.
Timișoara 2023 la nesfârșit -- Patru zile pline de evenimente culturale. Programul complet
Notați în calendar: 7-10 decembrie 2023, patru zile pline de evenimente culturale care vor marca un an de succes pentru Timișoara. Capitala Culturală nu se încheie, ci continuă cu Jessie J, Katie Melua, Phoenix, Cargo, Delia sau Implant pentru Refuz.
Cei mai în vogă artiști ai momentului vin la evenimentul dedicat închiderii programului Timișoara-Capitală Europeană a Culturii
Jessie J, Róisín Murphy, Katie Melua, Delia, Emaa, José González, unii dintre cei mai în vogă și apreciați artiști ai momentului, vin în premieră la Timișoara, în luna decembrie, pe scena evenimentului „Timișoara 2023 la nesfârșit”.