Lovitură pentru primarul din Giroc, Dan Vîrtosu. Blocul ridicat ilegal de el și familia sa trebuie dărâmat
Primarul de facto din Giroc, Dan Vîrtosu și familia lui au ridicat ilegal, între case, un bloc de 12 apartamente pe strada Corcodușului din Chișoda. Asta au decis magistrații Tribunalului Timiș. Acum, mai multe familii care au cumpărat apartamente în acest imobil riscă să ajungă în stradă.
Astăzi vă prezentăm o situație copiată la indigo cu cea din Dumbrăvița, care demonstrează că localitățile periurbane ale Timișoarei sunt doar vaci de muls pentru samsarii imobiliari și politicienii puterii.
Blocul fantomă dintre case
Istoria blocului de pe strada Corcodușului nr. 3 din Chișoda începe în martie 2018, când, conform documentelor pe care le prezentăm la finalul acestui articol, Dan Vîrtosu și soția lui au cumpărat un teren de 760 mp și s-au apucat să construiască un imobil.
Acum, orice alt cetățean al României, înainte de a se apuca de o construcție nouă face un proiect și obține o Autorizație de construire. Nu și Vîrtosu, care, conform vecinului său din Chișoda, nu avea niciun act în momentul în care a început șantierul.
Vecinul, un anume Anatolie Neghin, s-a prins că ceva nu este în ordine și a făcut cereri peste cereri la toate instituțiile statului pentru a afla ce intenționează familia Vîrtosu să ridice lângă casa lui. Și, spre stupoarea lui, a aflat că lucrările erau efectuate fără autorizație de construire.
Din actele publicate și de Vocea Timișului în 2021 aflăm și alte lucruri cel puțin interesante și care într-o țară cu reguli și legi nu s-ar fi întâmplat niciodată.
În mai 2018, Neghin sesizează Primăria Giroc și cere inspecție la fața locului pentru ca instituția să constate că lucrările sunt ilegale. Această inspecție vine abia 2 luni mai târziu, în iulie 2018. Inspectorii constată că imobilul ridicat fără niciun act de Vîrtosu avea deja parter și 2 etaje și dispun sistarea lucrărilor. Viitorul primar din Giroc primește și o palmă peste mână, fiind sancționat cu amenda minimă de 1000 de lei. O glumă.
Mai mult, în loc să ceară demolarea construcției ilegale, inspectorii din Giroc, localitate condusă pe atunci de pesedistul Ionel Toma, îi oferă o portiță lui Vîrtosu: intrarea în legalitate…
Dar, deși risca condamnare la închisoare pentru efectuarea de lucrări de construcție fără autorizație, Vîrtosu continuă șantierul. Abia în iulie 2019, deci la fix un an de la descinderea inspectorilor în construcții de la Primăria Giroc, Vîrtosu obține o AC de intrare în legalitate pentru o locuință unifamilială cu regim de înălțime parter + 1 etaj + mansardă.
Pentru oricine înțelege limba română, atât în DEX cât și în lege, locuință unifamilială înseamnă o casă în care locuiește o singură familie. Nu un bloc. Dar, la Giroc, orice e posibil, așa cum vom vedea mai departe.
Lucrările la blocul familiei Vîrtosu continuau. Exasperat de non-combatul primăriei, vecinul Anatolie Neghin se adresează instanței. Acțiunea este depusă la începutul lunii septembrie 2019.
Aflat în prag de campanie electorală, candidatul PNL la Primăria Giroc, Dan Vîrtosu, nu avea nevoie de probleme. Așa că, pe modelul deja documentat la Dumbrăvița, vinde blocul unei firme controlate de cumnatul său: Ionel Pascu, zis Puiu Minda. Unul dintre personajele cu greutate în haosul urbanistic și dezvoltările imobiliare ciudate din Giroc.
Mișcarea, deși tardivă, îi aduce lui Vîrtosu destule voturi cât să ajungă pe locul 3 la alegerile din 2020, iar apoi, în urma înțelegerilor pe sub masă făcute de PSD și PNL, să fie propulsat viceprimar al localității.
În septembrie 2022, Ionel Toma, veșnicul primar PSD din Giroc moare, iar Vîrtosu se trezește primar de facto al localității. Deși, în mod normal, în Giroc ar fi trebuit să se organizeze alegeri anticipate. Însă partidul unic PSD/PNL a decis să nu respecte legea pentru a-l propti pe funcție pe Vîrtosu și a-i asigura platforma de lansare pentru un nou mandat.
Însă trecutul avea să îl ajungă din urmă, deoarece procesele începute de vecinul Anatolie Neghin au continuat, iar pe fir intrase și Prefectura Timiș. Și nu pentru că instituția ar fi avut vreo înclinație specială spre dreptate, ci pentru că ilegalitățile în acest caz erau prea mari pentru a fi ignorate.
O sentință șoc
Astfel, în 2021, la Tribunalul Timiș ajunge dosarul nr. 1941. Reclamant - Prefectura Timiș. Pârâți: primarul comunei Giroc și soții Vîrtosu. Cauza: anularea autorizației de construire nr. 351 din 2019, cea care prevedea intrarea în legalitate a construcției „unifamiliale”.
Ce se întâmplase? În iunie 2020, firma lui Puiu Minda terminase de construit blocul. Imobilul a primit chiar și certificat de atestare a construcției. Asta în ciuda faptului că este clar pentru oricine că imobilul din imaginile care însoțesc acest articol nu e o locuință unifamilială. Ci un bloc în toată regula. Cu 12 apartamente și parcare proprie. Dar în Giroc orice e posibil.
În timpul procesului, Dan Vîrtosu a tot încercat să fie exclus din această cauză, însă judecătorii nu s-au lăsat păcăliți.
După aproape 3 ani de procese, în aprilie 2024, magistrații Tribunalului Timiș nu s-au lăsat convinși că blocul e casă pentru o singură familie și au dat o soluție șoc: anularea autorizației de construire.
„Tip soluție: Admite cererea
Soluția pe scurt: Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Virtosu Dan şi Virtosu Simona, ca neîntemeiată. Admite acțiunea formulată de reclamantul PREFECTUL JUDEȚULUI TIMIŞ, în contradictoriu cu pârâţii Primarul Comunei Giroc, Virtosu Dan şi Virtosu Simona şi intervenienții PMA Imob Giroc S.R.L.,(...), având ca obiect anulare act. Dispune anularea autorizației de construire nr. 351/12.07.2019 . Obligă pârâtul Primarul Comunei Giroc la plata către reclamant a sumei de 8660 lei cu titlu de cheltuieli de judecată constând în onorariu expert”, se arată în sentința dată de magistrații Tribunalului Timiș, care nu este definitivă.
Între timp, însă, așa cum reiese și din actele pe care le avem la dispoziție, dar și din această sentință, apartamentele au fost vândute unor familii care au făcut împrumuturi la bancă pentru a le cumpăra. Și care acum riscă să piardă tot. Pentru că unii au fost șmecheri și au crezut că orice merge.
Și nu o spunem doar noi, ci o spun urbaniștii contactați de articulat.ro.
„Anularea autorizației atrage după sine nulitatea actelor subsecvente (certificat de existență, CF, deci și a actelor de vânzare-cumpărare) pentru că toate s-au întocmit în baza unei AC prezumate legală, dar care ulterior a fost anulată. Dacă acțiunea prefectului a fost doar de anulare a AC, ar fi trebuit ca instituția emitentă să comunice tuturor instituțiilor și persoanelor interesate că actele acestea sunt de fapt nule.
Mai departe, dacă nu s-au schimbat reglementările urbanistice, practic clădirea ar trebui demolată și terenul adus la starea inițială. Acțiunea asta tot primăria sau vecinii ar trebui să o inițieze”, a spus expertul în urbanism contactat de articulat.ro
Altfel spus, acum primarul Dan Vîrtosu ar trebui să inițieze o acțiune de demolare a construcției începută ilegal de Dan Vîrtosu și finalizată tot ilegal de cumnatul lui Dan Vîrtosu.
Ironia face ca zilele astea, primarul Dan Vîrtosu descinde pe șantierele blocurilor din comună și îi acuză pe alții de exact aceleași lucruri pe care le-a făcut și el. E greu să nu sesizezi ipocrizia situației. Pentru că, odată deschisă cutia Pandorei, ca să folosim expresia preferată de un alt candidat al PSD/PNL, cu greu o mai poți închide.
Așadar, în acest moment Girocul pare o localitate captivă, controlată de samsarii imobiliari. Dar, poate lucrurile se vor schimba după alegerile din 9 iunie, iar cooperativa imobiliară din Giroc nu va mai avea reprezentanți la cele mai înalte paliere ale administrației locale…