Poliția anchetează o pagină de propagandă a lui Robu pentru încălcarea flagrantă a legislației electorale

Campania mizerabilă dusă de fostul primar, Nicolae Robu, este anchetată de Poliție. O pagină de propagandă pe care chiar acesta o recomanda a încălcat total legislația. Pagina a fost finanțată în ultima lună cu zeci de mii de lei pentru a-l denigra pe actualul primar.

Poliția anchetează o pagină de propagandă a lui Robu pentru încălcarea flagrantă a legislației electorale
Pagina a fost recomandată chiar de Robu, într-o postare pe care a șters-o ulterior

Context: O pagină de propagandă pentru Robu și PNL, intitulată Timișoara Update, finanțată masiv în această campanie electorală pentru a distribui știri false pe Facebook, este în vizorul Poliției, după ce Biroul Electoral Municipal a constatat că aceasta a încălcat flagrant legislația, continuând campania murdară chiar și după perioada legală.

În detaliu: USR a înregistrat sâmbătă o sesizare prin care solicită investigarea și sancționarea continuării propagandei electorale și defăimarea candidatului Dominic Samuel Fritz de către administratorul paginii Timișoara Update și site-ul aferent. 

Cu o majoritate de voturi, Biroul Electoral Municipal a constat că legea a fost încălcată și a decis sesizarea IPJ Timiș pentru aplicarea unor sancțiuni contravenționale. 

Pe tot parcursul zilei de sâmbătă Timișoara Update a publicat articole electorale, inclusiv sponsorizate, în care Nicolae Robu era lăudat și Dominic Fritz insultat și îndemnuri la vot în favoarea candidatului Alianței PSDPNL.

Astfel a fost postat un videoclip cu următoarea descriere : Nicolae Robu - primarul cu suflet de Timișoara, iar în  burtiera videoclipului mențiunea : Fritz susține un penal la conducerea unei primării din Timiș  și un alt videoclip cu următoarea descriere: Fritz este un pericol pentru copiii Timișoarei.  De asemenea, pe site-ul Timișoara Update a fost publicat un articol intitulat: "Ce alegem duminică" în care se aduc diverse acuzații nefondate la adresa lui Dominic Samuel Fritz și era promovată în mod pozitiv activitatea lui Nicolae Robu.

În opinia BEM, materialele prezentate de USR demonstrează clar că pagina de Facebook „Timișoara Update" și site-ul aferent au continuat propaganda electorală în favoarea candidatului Nicolae Robu și în detrimentul candidatului Dominic Samuel Fritz, după încheierea campaniei electorale.

BEM a dispus sesizarea IPJ Timiș pentru aplicarea sancțiunilor contravenționale și înlăturarea materialelor nelegale de pe pagina de Facebook Timișoara Update și site-ul aferent.

 

 
SMTT
Brantner
Cumpără-ne o cafea