Comunitatea de lângă Timișoara unde catolicii se roagă împreună cu budiștii

În 2023, salariul minim în Sri Lanka era de 41.65 dolari pe lună. Potrivit datelor oficiale, din 2019 până în 2023 rata sărăciei a crescut în mediul rural de la 15% la 34%, ceea ce înseamnă că mult peste un sfert din populația rurală a țării trăiește cu mai puțin de doi dolari pe zi. 47% din populație a fost nevoită să își reducă rațiile de mâncare, iar 23% renunță la mese, ca să își hrănească copiii. În acest context, migrarea acestor oameni înspre țări unde pot câștiga îndeajuns încât să asigure supraviețuirea familiilor devine absolut necesară.

Unii dintre ei aleg România ca țară destinație. Majoritatea au cunoștințe care deja lucrează aici. Și în Timișoara a crescut numărul imigranților din țări precum Sri Lanka sau Bangladesh, care muncesc din greu și multe ore. Aproape toți banii pe care îi câștigă îi trimit acasă, la familii. O parte din acești bani sunt folosiți pentru plata creditului făcut pentru a veni în România. Costul procesului de migrație este în jur de 4500 euro. Își păstrează bani de mâncare și, când au nevoie, de haine.

Am aflat mai multe despre acești oameni și viața lor de zi cu zi de la preotul Ionuț Blidar, de la Biserica Unită (Greco-Catolică) din Dumbrăvița și Giarmata.

Părintele Blidar are în comunitatea lui de enoriași câțiva srilankezi, iar la slujbele dumnealui se spun rugăciuni și în limbile lor, sinhala și tamil:

„Sunt oameni de excepție, cu mult bun simț. Au o demnitate blândă. Avem catolici dar și budiști. Se regăsesc în specificul răsăritean al slujbelor noastre, le plac cântările, icoanele, tămâierile, veșmintele, iar cei care acasă erau ministranți se bucură că mă pot ajuta în altar. Enoriașii români din Giarmata și Dumbrăvița sunt foarte primitori cu ei.”

Părintele Ionuț nu vorbește despre religii, ci despre oameni:

„Aceasta este cea mai importantă dimensiune: umanitatea. Nu contează ce culoare sau religie avem. Suntem toți oameni. Și de aceea și ei merită șansa unei vieți normale.”

O imagine elocventă este cea pe care a văzut-o părintele, atunci când a mers să îi viziteze:

„Și-au făcut un mic loc de rugăciune unde erau iconițe cu Isus, Maica Domnului, Fericiții Episcopi Martiri, dar era și Buddha. Ce frumos a fost! Creștinii se rugau lângă fratele lor budist. Nu era nimic regizat. Era unitatea normală trăită de ei.”

Deși comunitățile românești îi acceptă, există și unele probleme de adaptare. Una dintre cele mai importante este cauzată de bariera lingvistică, mai ales că mulți nu vorbesc nici măcar engleză. Nipun a ales să vină în România și își dorește să rămână aici. A ales România pentru că e cea mai accesibilă dintre țările europene. Visează ca într-o zi să le aducă aici pe soția și fetița lui. Ne-a spus că oamenii se comportă frumos cu el, sunt primitori și l-au inclus în comunitate. Însă îi e foarte dor de familie, cu care ține legătura doar prin telefon. În biserica părintelui Ionuț, srilankezii au găsit un refugiu și un loc în care pot interacționa între ei și cu alți oameni, pentru că, la fel ca majoritatea imigranților, s-au confruntat cu problema izolării.

Sunt recunoscători pentru tot ceea ce primesc și simt nevoia să ofere ceva înapoi:

“I-am dus într-o zi la Hațeg, unde e o altă comunitate de srilankezi și, în semn de mulțumire, când ne-am întors în Timișoara, au comandat mâncare de la restaurantul srilankez pentru mine și soția mea”, mi-a spus părintele Ionuț.

Deși situația lor materială este precară, niciodată nu acceptă bani, haine sau bunuri. Nu au o mentalitate de victimă. Din banii care le rămân, după ce trimit cea mai mare sumă acasă, își cumpără mâncare. Uneori, un singur om, face cumpărături pentru o lună cu 150 de lei. Cu toate acestea, sunt veseli, săritori, muncitori și îngrijiți.

Pentru părintele Ionuț, enoriașii srilankezi sunt parte din familia lui. Își face griji pentru ei, îi sfătuiește, îi duce la cinema și în oraș și încearcă să le ofere confort spiritual și material. Ar vrea să poată face și mai multe, dar nu are timp și resurse.

Până la urmă, părintele Ionuț face ceea ce fiecare dintre noi ar trebui să facem: să îi ajutăm pe cei care au nevoie, indiferent de unde vin sau ce trecut, ce culoare a pielii sau religie au. Ajutorul oferit celor care au nevoie nu e negociabil și nici nu ar trebui să țină cont de vreun criteriu, în afară de cel al umanității.

Și dacă tot vorbim de toleranță, acceptare și integrare, între 21 și 23 iunie va avea loc, la Timișoara, Festivalul Refugiaților, cu ocazia Zilei mondiale a refugiaților. Festivalul este organizat de LOGS Grup de inițiative sociale în parteneriat cu Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara.