Robu s-a împrumutat, Statul a rambursat. Suma uriașă cu care Robu și-a finanțat campania pentru Primăria Timișoara

Nicolae Robu a împrumutat o sumă mai mare decât are în conturile de economii pentru a-și finanța campania electorală. Banii i-a luat de la câțiva finanțatori misterioși, însă de returnat, îi va returna Statul.  

Robu s-a împrumutat, Statul a rambursat. Suma uriașă cu care Robu și-a finanțat campania pentru Primăria Timișoara
Robu s-a împrumutat, Statul a rambursat. Suma uriașă cu care Robu și-a finanțat campania pentru Primăria Timișoara

Campania electorală dezastruoasă dusă de Nicolae Robu pentru recâștigarea fotoliului de primar, una dintre cele mai mizerabile pe care le-a văzut Timișoara vreodată, plină de atacuri la persoană și știri false propagate pe diverse pagini finanțate generos, direct sau indirect, de PNL, a costat, potrivit surselor noastre, peste 1 milion de euro. Nu mai vorbim de multitudinea de conturi false create tocmai pentru a disemina informațiile false și a da impresia că timișorenii îl doresc înapoi pe fostul primar pensionar. 

Doar o mică parte din acești bani este publică, dar chiar și așa vorbim de sute de mii de lei, din bani publici. Pentru că puțină lume știe, candidații la funcția de primar și de consilier local au voie să își finanțeze campania (din banii proprii sau împrumuturi), iar apoi acești bani sunt rambursați de stat. 

Astfel, oficial, Coaliția PSD/PNL a cheltuit doar pe publicitatea electorală din campanie 45.500.000 de lei, la nivel național. Din acești bani, PSD a luat partea leului, cu 30 de milioane de lei cheltuite pe publicitate electorală, în timp ce PNL a cheltuit 15,5 milioane de lei, în mod oficial. 

În Timiș, pe lângă Nicolae Robu, se mai distinge între finanțatorii Coaliției PSD/PNL și Alfred Simonis, care a „investit din venituri proprii” 650.000 de lei în campania lui pentru a câștiga președinția Consiliului Județean Timiș. Asta în condițiile în care suma maximă permisă de lege pentru finanțarea campaniei candidatului la această funcție de președinte de Consiliu Județean este de 660.000 de lei. Bani ce vor fi returnați candidatului de către stat, după alegeri. 

Un alt caz interesant este cel al consilierei locale Roxana Iliescu, care susține în documentele oficiale că a dat 40.000 de lei, din venituri proprii, pentru campania electorală din 2024. Asta în condițiile în care veniturile ei totale în 2022 s-au ridicat la 39.000 de lei. În 2024, Iliescu ori nu și-a depus declarația de avere pentru anul anterior, ori aceasta nu a fost încă publicată. Deci, practic, Iliescu susține că a dat mai mulți bani decât a câștigat într-un an, asta în condițiile în care nu are niciun leu în conturile de economii. 

O altă sumă mare a dat-o și liberalul Ciprian Bogdan, candidat la postul de consilier județean. Acesta a „investit” în campanie 100.000 de lei, potrivit datelor publicate de Autoritatea Electorală Permanentă. Adică la fel de mulți bani ca și Alin Nica, cel care a candidat, fără succes, la încă un mandat de președinte al CJ Timiș. 

În fine, revenind la Robu, acesta a folosit la maximum legea finanțării campaniilor electorale. Astfel, conform propriilor declarații publicate de AEP, Robu s-a împrumutat de 165.000 de lei pentru finanțarea campaniei sale. Suma maximă permisă de lege. Acesta nu mai spune și de la cine a luat aceste împrumuturi, doar că ele au fost contractate de la persoane fizice. Din sursele noastre, este vorba despre 3 personaje bine-cunoscute în Timișoara și care au făcut campanie la greu pentru fostul primar, în ultimele luni. 

În orice caz, banii aceștia nu îi va returna Robu din propriul buzunar. Ei vor fi rambursați de stat. 

Așa se face că, deși a aruncat o grămadă de bani pe fereastră în campania sa electorală dezastruoasă pentru recâștigarea Primăriei Timișoara, Robu nu se lasă și țintește acum un post de parlamentar. Asta ca să se țină ocupat și în atenția publicului încă 4 ani, poate-poate 2028 va fi anul în care va reuși să ocupe din nou fotoliul de primar.  

SMTT
Robu s-a împrumutat, Statul a rambursat
Robu s-a împrumutat, Statul a rambursat
Brantner
Cumpără-ne o cafea