Mai puține locuri de parcare, mai multe piste de biciclete

Locuiesc în zona Soarelui și lucrez lângă Iulius Mall. Aproape în fiecare zi parcurg distanța aceasta dus-întors pe bicicletă și îmi ia aproximativ 40 de minute. Să renunț la șofat a fost una dintre cele mai bune decizii. Pentru mine și pentru ceilalți participanți la trafic. Și îmi este nespus de ușor să ajung cam în orice zonă a orașului pe bicicletă.

Însă plătesc și un preț pentru asta. Oricât ai medita și ai fi de împăcat cu lumea, e aproape imposibil să traversezi orașul pe bicicletă, fără să ajungi la destinație un pachet de nervi sau să îți verși năduful, la cafea, colegului de birou. Sunt doi factori care contribuie la această stare de fapt:

1.   Șoferii indisciplinați, neatenți și care nu respectă ceilalți participanți la trafic

2.   Infrastructura dedicată transportului velo

Să le luăm pe rând. Parcatul pe piste de biciclete, șoferi care nu se asigură stânga-dreapta, șoferi care te înjură pentru ca esti pe bicicleta, șoferi care trec cu o viteză mult prea mare pe lângă tine, când ești tot carosabil, șoferi care vorbesc la telefon, in timp ce conduc, sau nu iti dau prioritate.

Deși crește numărul șoferilor care sunt disciplinați și cu bun-simț, în continuare mulți dintre ei consideră bicicliștii un impediment. The nemesis, cum zice un coleg. Și Laurian, care, la fel ca mine, merge aproape doar cu bicicleta prin oraș, e de acord: „La toate problemele, adaugă șoferul super „civilizat” întâlnit atât de des pe șosele, cel care crede că șoselele au fost construite doar pentru el și care te înjură fără ezitare ori de câte ori vede o pedală în câmpul vizual. Eu așa văd lucrurile: o bicicletă care este împinsă spre circulare pe trotuare, este nedemnă de rulare pe șosele, ceea ce îl face pe grobianul din mașină să se comporte ca la el în bucătărie.”

În ceea ce privește infrastructura transportului „verde”, lucrurile se îmbunătățesc de la an la an, însă e mult de muncă. Administrațiile trecute au lăsat moștenire o rețea de piste ciclabila deplorabilă. În urmă cu câțiva ani am scris un articol în care îl invitam pe domnul Robu la o plimbare, în scaunul cu rotile, de la intersecția Gheorghe Lazăr cu Circumvalațiunii până la intersecția cu Cetății. Acum l-aș chema și la o plimbare pe Lidia, cu bicicleta, până la intersecția cu Martirilor. Aproape nicio bordură nu e la nivel cu solul, ca să permită traversarea facilă. Și, foarte haios, pista de bicicletă se termină brusc, dar continuă, la fel de brusc, pe insula de acces în autobuz.

L-am întrebat pe viceprimarul Ruben Lațcău despre această situație. Răspunsul dumnealui mi-a dat speranță că poate voi putea, într-o zi, să parcurg dintr-o bucată distanța Lidia-Martirilor, pe bicicletă: „Această lucrare s-a executat în baza unui proiect autorizat, nu se poate interveni întrucât este în perioada de garanție. Avem în vedere extinderea și îmbunătățirea infrastructurii pentru biciclete în întregul oraș, în diverse formule. De exemplu, pe bulevardul Eroilor, pistele au fost modernizate și aduse la nivel, prin intermediul unui proiect depus prin Programul de bugetare participativă.”

Și prietenul meu, Lau, are o problemă cu infrastructura: „Marea mea problemă este infrastructura, care nu este gândită la scară mare și nicidecum pentru un trafic în care ciclismul să fie încurajat să devină o parte importantă a transportului urban”, ne spune Laurian, care circulă de ani buni doar cu bicicleta în oraș.

Deși începe să semene tot mai mult cu un oraș european, Timișoara mai are multe de recuperat. Un exemplu concludent este porțiunea Bogdănești-Cetății, care de curând a fost redeschisă traficului. Nu aș vrea să bag mâna în foc, dar, într-o țară precum Olanda, probabil pista de biciclete ar fi fost pe carosabil. La noi, asta ar fi făcut nefericiți unii dintre șoferi, însă viitorul pe termen lung e cel mai important. Și dacă vrem să mai avem un viitor îndelungat pe această planetă, ar trebui să ne gândim la ecologizarea transportului: „Am fost extrem de dezamăgit când am văzut că zona Cetății-Bogdănești nu a fost gândită cu piste pe carosabil, iar după atâtea luni de șantier, este imposibil să mergi cu viteză pe pista de ciclism. Repet, ciclismul nu este doar de relaxare și de promenadă. Poate fi și un mijloc de deplasare rapid, verde, sigur, într-un oraș plin de mașini în care circulă un singur om. Și am tot dreptul să dețin o bicicletă de șosea, de viteză și, uneori, să fiu grăbit. Într-un oraș în care nu există cultura transportului în comun, dacă mai faci și pistele doar pentru a le face și atât, să nu ne mirăm de cozile tot mai mari la semafoare. Și nu trebuie să reinventăm roata, ci doar să ne inspirăm din țările unde aceste lucruri funcționează, iar ciclismul urban face parte din cultura popoarelor respective.”, mi-a spus Lau.

Administrația Fritz e conștientă că e nevoie de o modificare a infrastructurii și încurajarea transportului verde sau cu mijloacele de transport în comun. Și deocamdată face tot ce poate ca să îmbunătățească aceste aspecte. Au reînnoit flota de tramvaie și autobuze, au digitalizat achiziționarea biletelor, au implementat Tranzy, unde putem urmări în timp real mijloacele de transport în comun, autobuzele și tramvaiele au aer condiționat, sunt curate și circulă decent. Au construit și piste de biciclete pe carosabil: „Am construit piste pe carosabil pe mai multe străzi din Municipiul Timișoara, cum ar fi strada Vulturilor, Transilvania, Crizantemelor, Cosminului, T. Lalescu, A. Candea, Sorinel Leia, Piața Adamachi etc. Și vom continua proiectele de dezvoltare a pistelor de biciclete”, ne-a spus Ruben Lațcău.

E binevenit și proiectul prin care au crescut flota de biciclete ce pot fi închiriate: „Timișoara dispune de un sistem de bike-sharing, care permite cetățenilor să închirieze biciclete din diverse puncte din oraș. Acest sistem se numește VeloTM (mai multe informații aici: VeloTM), iar închirierea se face printr-un card gratuit obținut de la STPT. Pe lângă VeloTM, mai există și I'Velo, un proiect gratuit de bike-sharing, oferind 140 de biciclete la 9 stații din oraș. Funcționează cu o aplicație mobilă pentru acces facil. Tot STPT oferă și un sistem de închiriere gratuită de trotinete, numit TroTM, care poate fi accesat pe TroTM.

În acest moment, Timișoara are 100 de kilometri de pistă ciclabilă. Vor fi mai mulți, ne promit reprezentanții autorităților. Dar pentru ca situația să se schimbe, e nevoie să ne schimbăm și noi mentalitatea. Să devenim mai atenți, responsabili, conștienți că siguranța celorlalți participanți la trafic e și răspunderea noastră. Știu că mulți dintre dumneavoastră sunteți nevoiți să luați mașina. Însă știu și că mulți dintre dumneavoastră o folosesc din comoditate. Iar această comoditate o plătim scump, toți, prin distrugerea planetei și distrugerea propriei sănătăți.

Calitatea vieții este dată și de mișcare. Iar, în acest moment, chiar dacă moderat, Timișoara ne permite să ne mișcăm mai mult decât o facem.

Vorbind de sănătatea pământului, studiile arată că, dacă în toate țările s-ar circula pe bicicletă ca în Olanda, cantitatea de emisii de carbon s-ar reduce, la nivel mondial, cu aproximativ 686 de milioane de tone pe an. Pentru asta ar fi nevoie ca fiecare om să circule pe bicicletă în jur de 2.6 kilometri pe zi. O nimica toată, dacă ne gândim la beneficiile care rezultă dintr-un efort atât de mic.