FOTO În sfârșit a fost deschisă circulația pe Centura de Sud a Timișoarei

Pe o ploaie torențială și după ce șoferii au așteptat două ore peste ora anunțată inițial de DRDP Timișoara, Centura de Sud a Timișoarei a fost, în sfârșit, deschisă circulației.

FOTO În sfârșit a fost deschisă circulația pe Centura de Sud a Timișoarei
În sfârșit a fost deschisă circulația pe Centura de Sud a Timișoarei

Proiectul Centurii de Sud a Timișoarei este așteptat de timișoreni de mai bine de 15 ani. Primii pași au fost făcuți de Ministerul Transporturilor abia în 2018, când a fost semnat contractul de proiectare și execuție cu firma italiană Tirrena Scavi. Aceasta câștigase licitația organizată de minister cu o ofertă de 324,1 milioane de lei, TVA inclus. 

Conform contractului semnat în februarie 2018, compania italiană avea la dispoziție 6 luni pentru proiectare și 2 ani pentru execuția propriu-zisă a lucrărilor. Astfel, cel puțin teoretic, Centura de Sud a Timișoarei trebuia să fie gata fix înainte de alegerile locale din 2020. Nu a fost așa. 

Termenele s-au tot decalat, iar în decembrie 2022, când lucrările au ajuns la doar 60%, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a decis cu greu rezilierea contractului.

Abia în martie 2023, Ministerul Transporturilor a organizat licitația pentru lucrările rămase de executat, iar în luna iunie a aceluiași an a fost desemnat și câștigătorul: Grupul de firme UMB. Conform contractului semnat, câștigătorul licitației avea 12 luni la dispoziție pentru finalizarea lucrărilor. 

În ciuda propagandei mediatice și a declarațiilor pompoase ale oficialilor, care ba se mirau câți muncitori sunt pe șantier, ba susțineau că vor deschide centura pe bucăți, lucrările la carosabil au fost finalizate abia acum, în septembrie 2024. Mai sunt multe de făcut, cum ar fi parcările, însă pe centură se poate, în sfârșit, circula. Ceea ce este o veste relativ bună pentru traficul din oraș. 

Inițial, deschiderea circulației trebuia să aibă loc marți, în jurul orei 16. Nu a fost așa, muncitorii încă lucrând de zor să finalizeze ultimele retușuri. Cei care au crezut anunțul oficial dat de DRDP Timișoara și preluat de majoritatea presei locale au făcut coadă la intrările pe centură, să vadă cu ochii lor minunea. Apoi, sătui să aștepte, șoferii au ieșit din coloană, unul după altul. Până la urmă, reprezentanții DRDP au recunoscut că nu vor deschide centura la ora 16, așa cum anunțaseră inițial, ci cu 2 ore întârziere. 

La ora 18 fix a fost dat în sfârșit ordinul, așa că timișorenii au umplut cele două benzi de circulație. 

Centura de Sud a Timișoarei are o lungime de aproape 25,7 km, începe de la pasajul peste Calea Lugojului și se termină în zona Freidorf, înaintea pasajului spre zona Polonă și Utvin. Costul lucrării a sărit de la 324,1 milioane de lei, cu tot cu TVA, la 383,8 milioane de lei, fără TVA, adică peste 456 de milioane de lei. Cu mai bine de 130 de milioane de lei față de costul inițial. 

Controverse

Dincolo de bâlbele organizatorice, principala nemulțumire a timișorenilor legată de această centură este faptul că are doar o singură bandă pe sens. În schimb, spre deosebire de Centura Nord, pe această secțiune, în anumite locuri, este permisă depășirea. 

O altă mare nemulțumire este și a locuitorilor din Urseni, care s-au trezit că nu mai pot folosi Calea Urseni pentru a ajunge acasă. Cei care vin acum dinspre Uzina de Apă sunt obligați de azi să facă obligatoriu dreapta. Așa că singura cale pentru aceștia să ajungă din Timișoara la Urseni este prin Moșnița Nouă. Iar asta deoarece, în perioada proiectării, Ministerul Transporturilor nu a inclus un pasaj peste centură, pe această arteră extrem de tranzitată. Totuși, ministerul s-a trezit în ceasul al 13-lea și a scos acum la licitație Studiul de Fezabilitate pentru acest pasaj. Ceea ce înseamnă că vor mai trece ani buni până când locuitorii din Urseni vor putea folosi din nou Calea Urseni pentru a ajunge în Timișoara. 

O ultimă controversă este legată de stadiul lucrărilor, care nici acum nu sunt complet finalizate. Astfel, se lucrează încă la parcări, de exemplu. Ceea ce înseamnă că centura este încă în stadiul de șantier și, deci, în responsabilitatea constructorului. Asta nu a împiedicat, însă, DRDP să anunțe că pentru circulația pe Centura de Sud este nevoie de rovinietă. Chiar dacă lucrările nu sunt recepționate. 

Totuși, vestea bună este că Timișoara are, în sfârșit, mai bine de jumătate de centură ocolitoare, chiar dacă povestea construcției ei este una tipic mioritică. 

SMTT
În sfârșit a fost deschisă circulația pe Centura de Sud a Timișoarei
În sfârșit a fost deschisă circulația pe Centura de Sud a Timișoarei
În sfârșit a fost deschisă circulația pe Centura de Sud a Timișoarei
În sfârșit a fost deschisă circulația pe Centura de Sud a Timișoarei
În sfârșit a fost deschisă circulația pe Centura de Sud a Timișoarei
În sfârșit a fost deschisă circulația pe Centura de Sud a Timișoarei
În sfârșit a fost deschisă circulația pe Centura de Sud a Timișoarei
În sfârșit a fost deschisă circulația pe Centura de Sud a Timișoarei
În sfârșit a fost deschisă circulația pe Centura de Sud a Timișoarei
În sfârșit a fost deschisă circulația pe Centura de Sud a Timișoarei
Brantner
Cumpără-ne o cafea