Dominic Fritz a depus jurământul: Voi fi un primar mai bun decât am fost în primul mandat

Marți după-masa, în fața unei săli Timiș arhipline, Dominic Fritz a fost învestit pentru al doilea mandat ca primar al Timișoarei, promițând să fie un primar mai bun și să se concentreze pe dezvoltarea orașului printr-o abordare denumită "autonomie strategică".

 

Dominic Fritz a depus jurământul: Voi fi un primar mai bun decât am fost în primul mandat
Dominic Fritz a depus jurământul: Voi fi un primar mai bun decât am fost în primul mandat

De ce este important: Fritz subliniază necesitatea ca Timișoara să devină mai conștientă de propriile sale forțe și resurse, propunând investiții majore și inițiative menite să consolideze poziția orașului fără a depinde excesiv de finanțarea guvernamentală.

Detalii:

  • Investiții majore în infrastructură și educație:

    • Continuarea proiectelor de mobilitate precum Pasajul și Podul Solventul.
    • Dezvoltarea Campusului Dual în colaborare cu universitățile și sectorul privat.
    • Finalizarea Campusului Lenau și reabilitarea mai multor școli și licee, inclusiv Alimentar, Henry Coandă, Ana Aslan și Școala Generală nr. 1 din Traian.
  • Proiecte în domeniul sportului și urbanismului:

    • Construirea Stadionului "Eroii Timișoarei" și finalizarea altor baze sportive.
    • Implementarea a trei proiecte majore de regenerare urbană în Piața Traian și Piața Victoriei.
  • Construirea unui nou spital municipal:

    • Unificarea secțiilor actuale într-o singură locație modernă.
    • Colaborare avansată cu Banca Mondială și necesitatea unei finanțări guvernamentale inițiale de cel puțin 50 de milioane de euro.
  • Recuperarea patrimoniului și implicarea pe piața imobiliară:

    • Lupta pentru recuperarea spațiilor și clădirilor publice acaparate.
    • Propunerea ca primăria să devină un jucător activ pe piața imobiliară, inclusiv prin vânzarea unor apartamente și achiziționarea de proprietăți strategice.
    • Exercițiul dreptului de preemțiune pentru achiziționarea unor clădiri istorice.

Declarație:

„Voi fi un primar mai bun decât am fost în primul mandat. Îmi place să cred că am învățat multe și vă asigur că, dincolo de rolurile politice, în mine găsiți un partener care întotdeauna va fi interesat ca  Timișoara și interesele sale să învingă, mai puțin contează culorile politice”, a declarat Dominic Fritz.

Ce urmează: Fritz propune conceptul de "autonomie strategică" pentru Timișoara, care implică:

  • Preluarea controlului asupra Aeroportului Internațional Timișoara:

    • Posibilitatea ca primăria și consiliul județean să achiziționeze acțiunile private deținute de Fondul Proprietatea. Acesta deține în prezent 1/4 din acțiunile AIT.
    • Asigurarea că dezvoltarea aeroportului este aliniată cu interesele orașului.
  • Consolidarea economiei locale:

    • Valorificarea mixului economic rezilient al Timișoarei, care combină producția cu investiții în cercetare și dezvoltare.
    • Direcționarea energiilor și resurselor locale într-o strategie comună pentru a menține prosperitatea orașului.
SMTT
Brantner
Cumpără-ne o cafea