Noul stadion din Timișoara ridicat de CNI are constructor desemnat. Dacă nu apar contestații
Coompania Națională de Investiții a finalizat licitația pentru proiectarea și construirea noului stadion Dan Păltinișanu. Dacă nu apar contestații, constructorul desemnat poate începe lucrările. Anunțul a fost făcut de președintele CJ Timiș, Alfred Simonis, chiar dacă instituția pe care o conduce finanțează doar demolarea vechiului stadion.
Declarație:
„Stadionul Dan Păltinișanu are constructor desemnat! [...] Proiectarea va dura 8 luni, iar construirea efectivă a celei mai moderne arene din România este estimată la 24 de luni.” — Alfred Simonis, președintele CJ Timiș
Detalii despre proiect:
-
Capacitate: 32.000 de locuri
-
Toate tribunele vor fi acoperite
-
Durată totală estimată: 32 luni (8 de proiectare + 24 de execuție)
-
Valoarea estimată a construcției: aprox. 137 milioane euro (fără TVA), finanțare asigurată de Compania Națională de Investiții
- Constructorul va putea fi anunțat fie de CNI, fie de Simonis, abia după terminarea perioadei de contestații.
Ce se întâmplă cu vechiul stadion:
-
Demolarea fostei arene Dan Păltinișanu este în desfășurare, însă, deși Simonis dă asigurări că lucrările se vor termina înainte de termen, demolarea decurge anevoios.
-
Durata contractuală pentru demolare: 8 luni
- În cele două luni și jumătate scurse din contract au fost scoase scaunele vechiului stadion și tabela. Au rămas încă neatinse aproape 500.000 de tone de pământ și moloz
-
Costul demolării: 6 milioane lei
De ce contează:
Timișoara va avea, în sfârșit, un stadion modern, comparabil cu cele din marile orașe europene. Noul Dan Păltinișanu ar putea deveni un catalizator pentru dezvoltarea sportului, turismului și a evenimentelor culturale de amploare în regiune.
Context:
Stadionul vechi, inaugurat în 1963, a fost simbolul fotbalului timișorean și una dintre cele mai mari arene din țară. Devenit nefuncțional și nereabilitat timp de decenii de Consiliul Județean Timiș, care îl avea în proprietate, a fost închis publicului în 2022 din motive de siguranță.